Art. 252
(1) Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare (=fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei (=aceeasi fapta in legatura cu munca...savarsita cu vinovatie....).
Aprecierea vinovatiei, respectiv calificarea faptei ca abatere disciplinara sunt lasate oricum de lege la aprecierea exclusiva a angajatorului (in considerarea pozitiei dominante a acestuia), deci sunt SUBIECTIVE (chiar daca vorbim de o procedura prealabila in care angajatul are dreptul FORMAL de a-si prezenta apararile....).
Consider ca aceasta decizie intareste si mai mult pozitia dominanta a angajatorului (invocata in alte spete de catre Curtea Constitutionala (Decizia nr.1675/2009 a CC), incalca intentia legiuitorului de a institui un TERMEN DE DECADERE de 30 zile calendaristice in care angajatorul trebuie sa emita decizia de sanctionare in forma scrisa ( in acest caz cele 30 zile nu mai sunt nici macar de recomandare avand in vedere faptul ca, dupa o intreaga cercetare prealabila finalizata cu "un raport final inregistrat la registratura unitatii"....nu cred ca va exista vreun angajator care sa UITE sa emita acea decizie in forma scrisa).....tocmai "BUNA CREDINTA " a angajatorului a avut-o in vedere si legiuitorul cand a mentionat acest termen...caci ce rost ar mai fi avut (daca nu cel de decadere) mentionarea de catre legiuitor a termenului de 30 zile, cand putea pur si simplu sa-l mentioneze DOAR PE CEL DE DECADERE DE 6 LUNI de la savarsirea faptei.....
Consider ca aceasta decizie COMPLET ERONATA ar trebui sa aiba cat mai repede aceeasi soarta ca si decizia nr 40 din 7 mai 2007 a aceleiasi ICCJ (prin care "În cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens") care nu ar fi trebuit sa fie aplicata DELOC de instante datorita faptului ca a fost publicata in Monitorul Oficial abia in noiembrie 2007 ( desi a fost pronunţată la data de 7 mai 2007, însă ulterior, prin Legea nr. 237/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 497 din 25 iulie 2007, art. 269 alin. 1 din Codul muncii a fost modificat şi, spre deosebire de reglementarea anterioară, s-a prevăzut că angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului).
Citeste mai mult:
www.avocatnet.ro/content/art...
Follow us: Avocatnetro on Facebook